Să ne imaginăm o fetiţă, care auzind vorbindu-se despre starea de sănătate a mamei sale, întreabă: "Tati, aşa-i că mami nu are nimic rău şi o să se facă bine?". Este limpede că fetiţa nu caută să cunoască starea de sănătate a mamei ci vrea doar să fie mângâiată. Logic, tatăl îi va răspunde:"Stai liniştită, se va face bine!" Ce altceva i-ar putea spune?
Dar dacă un adult ar pune acestui domn aceeaşi întrebare, normal ar fi să i se răspundă conform adevărului. "Soţia mea e foarte grav bolnavă şi medicii sunt de părere că nu se va însănătoşi dacă nu se va supune unui tratament foarte puternic, ci e probabil că va muri." Când se pune un diagnostic, adevărul este o condiţie necesară pentru recuperarea sănătăţii. Un diagnostic liniştitor dar fals, ar putea avea doar consecinţe nefaste.
Credem că cititorii acestor pagini nu sunt copii în cele ale credinţei, ci au o relativă maturitate şi li se poate spune adevărul.
Dacă ţările de tradiţie creştină continuă să evite respingerea fermă a erorilor lumii moderne naturaliste; dacă continuă să presteze tristul cult al bogăţiilor şi să lase în paragină bucuria cultului liturgic adevărat; dacă teologii şi predicatorii, catehezele şi publicaţiile creştine persistă în mândrie dispreţuind Tradiţia şi Magisteriul apostolic; dacă laicii abandonează sacramentul penitenţei, profanează neîncetat căsătoria şi desconsideră euharistia, îndepărtându-se de ea sau împărtăşindu-se fără spovedanie, deşi ar avea nevoie de aceasta; dacă acei creştini care au o chemare specială de la Cristos, se lasă captivaţi de lumea prezentă, împotrivindu-se căilor vieţii călugăreşti şi sacerdotale; atunci boala acestor Biserici se va agrava continuu cu pericolul de a se diminua nedefinit.
